// Dezvoltare personala // Distruge-ți obiceiurile nocive. Cum ...

Distruge-ți obiceiurile nocive. Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta - Joe Dispenza
Distruge-ți obiceiurile nocive. Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta
Joe Dispenza

Editura:Curtea Veche Publising

Pret intreg: 35.00 RON
Pret pe site: 31.5 RON (TVA inclus)



Adauga in cos - In Stoc


Descriere carte:

Postulatul cărții de față evidențiază ideea că niciun om nu e condamnat din punct de vedere genetic să rămână același, legat pe viață de un anumit mod de a fi. O nouă știință ia naștere pentru a veni în ajutorul oamenilor și pentru a-i susține în crearea realității pe care și-o doresc. Concepută ca o incursiune multidisciplinară în tainele creierului uman, lucrarea de față cuprinde informații de ultimă oră, validate științific, precum și dovezi care spulberă mituri și metode concrete prin care fiecare își poate crea o nouă realitate personală. Autorul cărții, Joe Dispenza, cercetător și doctor în chiropractică, face conexiuni între domenii precum fizica cuantică, neuroștiințe, biologie și genetică — pentru a arăta cât de multe lucruri sunt cu adevărat posibile și la îndemâna oricui.


 

Această lucrare, de referință în domeniul său, ne dezvăluie secretele câmpului cuantic și forța care există între noi și Univers. Conform celor mai noi studii, gândul poate fi transformat în realitate, cu condiția înțelegerii adecvate a puterii de care dispunem. Felul de a fi, obiceiurile nocive, sentimentele toxice, toate acestea pot fi lăsate în urmă. Ne putem transforma propria identitate, de la celula nervoasă și până la gene. Suntem creatorii propriului destin, ajutați de o forță universală pe care trebuie doar să o descoperim — să înțelegem cum pătrunde aceasta prin portalul câmpului cuantic, sălașul tuturor posibilităților.


În interior, cod de acces către meditațiile audio concepute de autor și traduse în limba română.

 


Joe Dispenza, doctor în chiropractică (terapie care funcționează prin corectarea problemelor articulațiilor, în special ale coloanei vertebrale și care se realizează cu ajutorul mâinilor), a studiat biochimia la Rutgers University din New Brunswick, New Jersey, obținând apoi cu magna cum laude doctoratul în chiropractică la Life University din Atlanta, Georgia. Dispenza și-a continuat pregătirea postuniversitară în domeniul neurologiei, neurofiziologiei, funcționării creierului, biologiei celulare și geneticii. Este menționat în Who’s Who din SUA și e membru onorific al National Board of Chiropractic Examiners, precum și al International Chiropractic Honor Society. Are licență de chiropractică clinică în patru state din SUA.

Ca discipol la Ramtha’s School of Enlightenment din Yelm, Washington, timp de 17 ani, Dispenza a făcut cercetări îndelungate, întărindu-și convingerea că uniunea dintre știință și spirit ne poate influența viața.

Între 1997 și 2005, Dispenza a conferențiat în 26 de țări de pe 6 continente, susținând ocazional și prezentări solicitate de diverse organizații din America de Nord și Europa. Pe lângă prelegeri și cărți, oferă consultații la clinica sa de chiropractică din apropiere de Olympia, Washington.

În cadrul cercetărilor despre remisiile spontane, Dispenza a descoperit asemănări la persoane care au trecut prin vindecări „miraculoase“, demonstrând că acestea și-au modificat efectiv arhitectura nervoasă a creierului, lucru care le-a îmbunătățit apoi starea de sănătate.

Numărându-se printre oamenii de știință, cercetătorii și profesorii care apar în bine-cunoscutul film documentar What the BLEEP Do We Know!? (Ce naiba știm noi, de fapt?!), Dispenza este, de asemenea, des menționat pentru prezentările sale privind felul în care ne putem construi viața de zi cu zi.



Colectie: Dezvoltare personala

ISBN: 978-606-588-590-5

Format: 13x20

Nr. pagini: 416

An aparitie: 2014

Cine a cumparat aceasta carte a mai cumparat:

Go Back
 .: Cosul meu
shopping_cart

Aveti 0 carti in cos, in valoare de 0 RON.

 .: Newsletter

Oferta Biblioteca

PARTENERI

Facebook Twitter LinkedIn